În Elita fotbalului vâlcean, Topologul Galicea este number one la începutul lui 2015


• formaţia viceprimarului Florea Udrea a devenit un adversar de temut în Seria Nord a Ligii a IV-a

Reluarea campionatului judeţean de fotbal a venit numai cu veşti bune pentru echipa Topologul Galicea. Jucătorii acesteia au început excelent partea a doua a întrecerii din Seria Nord a Ligii a IV-a, având patru victorii în tot atâtea meciuri oficiale disputate pe parcursul anului 2015. În prima rundă, pe 8 martie, galicenii au trecut pe propriul teren de AS Pietrari, pe 15 martie, s-au impus în deplasarea de la Viitorul Budeşti, iar apoi, pe 22 martie, au câştigat din nou trei puncte acasă, cu Chimia Râmnicu Vâlcea. Însă, cel mai important rezultat din debutul lui 2015 a venit week-end-ul trecut, când Topologul s-a impus pe terenul celor de la Hidroelectra Râmnicu Vâlcea, scor 3-1. Aceste rezultate au făcut ca formaţia sprijinită de viceprimarul Florea Udrea şi administraţia din comuna Galicea să se apropie vertiginos de echipele din jumătatea superioară a clasamentului. Trupa pregătită de antrenorii Iustin Croitoru şi Adi Glăvan a devenit astfel un adversar de temut pentru cele mai multe dintre participantele la întrecerea din Liga a IV-a. Topologul ocupă acum poziţia a opta, cu 28 de puncte acumulate, situaţie care i-a mai adus zâmbetul pe buze viceprimarului Florea Udrea, după ce, în prima parte a campionatului, jucătorii i-au cam pus răbdarea la încercare: „Am făcut un meci bun în ultima etapă cu Hidro şi am câştigat. După cum v-am mai spus, am stabilit obiectivul ca în etapele rămase de disputat din 2015 echipa noastră să câştige minim 25 de puncte şi să încheie în prima jumătate a clasamentului. Suntem pe drumul cel bun fiindcă am câştigat deja 12 puncte din cele propuse, deci obiectivul ar fi aproape pe jumătate îndeplinit”.

Florea Udrea: „Sper ca băieţii să îmi facă duminică o bucurie de ziua mea şi să câştige cu AS Mihăeşti”

În etapa următoare din Seria Nord, cea cu numărul 22, programată în week-end-ul care tocmai se apropie, jucătorii de la Topologul Galicea vor evolua din nou acasă. Chiar duminică, de marea sărbătoare creştină a „Floriilor” şi implicit cu prilejul zilei onomastice a viceprimarului Florea Udrea, Topologul va primi vizita echipei AS Mihăeşti. Partida ce se anunţă deja un derby încins al mijlocului de clasament se va disputa pe 5 aprilie, cu începere de la ora 12.00. Organizatorii se aşteaptă la un număr mare de spectatori în tribunele stadionului din centrul localităţii, mai ales că vremea promite a fi favorabilă practicării evenimentelor în aer liber.
„Pentru noi urmează un meci important cu o echipă care s-a dovedit destul de în formă în aceste prime meciuri oficiale din 2015. Mă refer la partida cu AS Mihăeşti, care se va disputa duminică, pe stadionul nostru din Galicea. Sper ca băieţii să îmi facă o bucurie de ziua mea şi să câştige acest joc. Pentru noi, orice rezultat în afara victoriei ar fi un eşec. Chiar şi un rezultat de egalitate ar fi considerat un eşec pentru că trebuie să câştigăm meciul de duminică. Şi spun asta cu tot respectul pentru echipa din Mihăeşti, la care ştiu că evoluează jucători buni, ce îşi doresc să aibă rezultate pe măsură. Însă, consider că echipa noastră este mai bună şi putem să ne impunem pentru a continua parcursul fără greşeală”, ne-a declarat optimist viceprimarul comunei Galicea, Florea Udrea.
În încheiere, cu ocazia zilei onomastice pe care o va serba duminică, dorim să fim primii care îi adresăm inimosului edil din Galicea, Florea Udrea, cele mai sincere urări de La Mulţi Ani!, sănătate şi multă fericire alături de întreaga fa­milie!