În comuna Dăeşti, uliţele vicinale vor fi cu totul reabilitate


În scurt timp, primarul George Popolan de la Dăeşti va semna contractul pentru finanţarea modernizării a 13 drumuri din localitate. „Este vorba despre drumurile mai scurte şi înguste din comună, în total 13, care nu au putut fi reabilitate prin fonduri europene. Astfel, uliţele vicinale vor fi cu totul reabilitate. Nu am reuşit până acum acest lucru întrucât pe programe europene nu sunt acceptate drumuri scurte şi mai înguste de 4 metri. În cei trei ani de când am preluat Primăria Dăeşti, am realizat opt kilometri de asfalt pe celelalte drumuri. Acum mai avem 4,5 kilometri şi încheiem acest capitol. Vom finaliza investiţia până la sfârşitul anului 2016”, a declarat liberalul Popolan.