HC Municipal abordează noul sezon cu două jucătoare noi
Aflată în perioada de respiro după un sezon greu, în care a evoluat în play-out-ul Ligii Naționale și a tras tare pentru evitarea retrogradării, gruparea sprijinită de Primăria Râmnicului își întărește acum rândurile pentru viitoarea stagiune. Două transferuri s-au concretizat în tabăra echipei de sub Capela, aceasta întărindu-se pe posturile considerate mai deficitare. După ce a retrogradat din Liga Națională cu Cetate Deva, la finele unui turneu desfășurat chiar în Sala Traian, extrema Ana Maria Simion a dorit să continue activitatea sportivă la cel mai înalt nivel. Handbalista a semnat recent o înțelegere cu formația râmniceană, urmând să îmbrace tricoul acesteia în viitorul sezon al Ligii Naționale. În plus, zilele trecute, conducerea clubului nostru a ajuns la o înțelegere și cu un inter stânga. Este vorba despre Florentina Biro, jucătoare de perspectivă, care a evoluat ultima dată pentru divizionara secundă CSHM Buzău.
Pe lista de plecări, așa cum v-am anunțat în numere anterioare ale cotidianului nostru, se află deocamdată trei jucătoare. Astfel, de la începutul pauzei competiționale, HC Municipal s-a despărțit de Anca Stoica, Alexandra (Gogoriță) Andrei și de portugheza Claudia Correia Semedo.
Mika Brădeanu, în drum spre Vâlcea?
Deși nu se cunoaște numele viitorului antrenor, contractul lui Dumitru Muși fiind expirat și neprelungit de la finalul ultimei ediții de campionat, echipa vâlceană s-ar putea întări cu una dintre „perlele” handbalului feminin românesc. Este vorba despre fosta jucătoare a Oltchimului, Aurelia Brădeanu. Cea alintată Mika de pe vremea în care era „tunarul” campioanei vâlcene ar putea evolua, începând cu noul sezon al Ligii Naționale, din nou în sala în care a cunoscut consacrarea.