Gânduri mari și în privința Cupei României: „Dorim să depășim performanța de anul trecut”


• afirmă primarul Fârtat
Câștigătoare a fazei județene a Cupei României pentru al doilea sezon consecutiv, Flacăra Horezu a primit din nou dreptul de a participa în primul tur al fazei naționale a acestei întreceri. Sezonul trecut, Flacăra Horezu a avut o comportare cât se poate de onorabilă în această întrecere. În primul tur, deși erau echipă de Liga a IV-a, olarii au trecut de o divizionară doljeană din eșalonul al treilea. Apoi, în turul secund, tot pe propriul teren, Flacăra s-a înclinat greu în fața unei alte grupări din Liga a III-a, Pandurii II Târgu Jiu. Acum, după ratarea promovării, horezenii își propun să repete izbânda de anul trecut din Cupa României și să depășească și primul tur al competiției. „Nu ne-am stabilit încă obiectivul pentru Cupa României. Băieții se află pentru o săptămână în vacanță. După ce vor relua antrenamentele, vom stabili și obiectivul pentru această competiție. Desigur că dorim să depășim performanța de anul trecut, sau măcar să o egalăm. Fiind echipă de Liga a IV-a, vom juca pe propriul teren și tot ce contează este că vom aduce mulți oameni la stadion”, a concluzionat primarul Ilie Fârtat.