Fotbal, Liga a II-a: municipalii, din nou, o „nucă tare” pentru găzarii din Mediaș
• remiza albă din Ardeal ajută echipa noastră să se menţină în fruntea ierarhiei
Miercuri după-amiaza, în cadrul etapei cu numărul şapte din Seria Vest a ligii secunde de fotbal, jucătorii de la CS Municipal Râmnicu Vâlcea au evoluat la Mediaş. Duelul contra fostei prim-divizionare s-a dovedit neaşteptat de sărac în faze de poartă, ambele echipe intrând destul de prudente pe teren, după episodul petrecut în urmă cu o lună, în 32-imile de finală ale Cupei României. Atunci, pe stadionul din Parcul Zăvoi, CS Municipal şi Gaz Metan au oferit un spectacol fotbalistic total, încheiat cu victoria (scor 2-1) şi calificarea echipei noastre în şaisprezecimile de finală ale competiţiei. Important de notat referitor la acel meci este faptul că formaţia sprijinită financiar de Primăria Râmnicului s-a impus cu ajutorul a două goluri marcate în minutele de prelungiri.
Revenind la partida de miercuri, jucătorii celor două echipe au preferat să aleagă cartea prudenţei, aşteptând paşii greşiţi ai adversarilor. Până la urmă, cum nici unii, nici alţii nu au greşit în defensivă, partida s-a încheiat aşa cum a început, cu scorul de 0-0. Desigur, gazdele au insistat mai mult pentru obţinerea celor trei puncte, având în spate susţinerea celor câteva sute de spectatori din tribune, dar şi dorinţa de a-şi lua revanşa după eşecul suferit în meciul din Cupă, la Vâlcea. Aşa se face că medieşenii şi-au creat câteva şanse importante de a deschide scorul, pe parcursul primei reprize. Cea mai mare ocazie a primului act a fost ratată după o jumătate de oră de joc, când Figliomeni a pătruns în suprafaţa de pedeapsă a râmnicenilor şi, de la distanţă mică de buturile apărate de Fildan, a trimis balonul puternic, peste transversală. Medieşenii nu au cedat şi au fost aproape, în alte câteva rânduri, de a deschide scorul. Vâlcea a replicat mai modest, prin Voinea, Luduşan şi Piscanu.
După revenirea de la vestiare, tot medieşenii au fost cei care au insistat mai mult în ofensivă. Gazdele, pregătite de antrenorul Ion Balaur, au controlat mai mult mijlocul terenului, nereuşind totuşi să îşi creeze multe acţiuni periculoase în preajma porţii adverse. Nou-intratul Lullaku a avut o mare oportunitate de a deschide scorul, în preajma minutului 70, însă acelaşi Fildan a fost la post şi a reuşit să împiedice deschiderea scorului. Până la final, medieşenii au beneficiat şi de unele faze fixe, lovituri libere sau cornere, rămase fără rezultat pe tabela de marcaj. Şi râmnicenii lui Pelici au oferit câteva replici tăioase, gazdele tremurând în anumite momente, fie şi pentru obţinerea rezultatului de egalitate, într-o partidă al cărei final le-a amintit medieşenilor de felul în care au pierdut, la Vâlcea, calificarea în şaisprezecimile de finală ale Cupei României. Până la urmă, partida s-a încheiat cu o remiză „albă”, rezultat justificat dacă e să ne raportăm la felul cum au decurs „ostilităţile” pe teren. Rezultatul convine probabil mai mult râmnicenilor, care au reuşit să obţină un punct pe terenul uneia dintre cele mai puternice echipe din Seria Vest a ligii secunde de fotbal. În urma acestui joc, ambele combatante din partida de miercuri rămân în partea superioară a clasamentului, având şanse reale de a se califica în play-off.
Antrenorul medieșenilor și-a dat demisia după înfrângerea cu Vâlcea
Supărat foarte tare că echipa sa nu a obținut toate cele trei puncte în partida cu CSM Râmnicu Vâlcea, dar și pe fondul unui scandal în care este acuzat că a luat mită pentru a promova un jucător, antrenorul celor de la Mediaș și-a prezentat demisia la finalul meciului de miercuri. Ion Balaur a declarat pentru presa din județul Sibiu că neliniștile de care a avut parte în ultima perioadă i-au afectat cariera de antrenor și a decis să se retragă de la timona celor de la Gaz Metan pentru a nu periclita evoluția viitoare a echipei.
Caseta tehnică
CS Municipal Râmnicu Vâlcea: Fildan – Samson, Cucui, Dumitraşcu (C), Pârvulescu – Vasile, Neagoe, Tomozei – Piscanu, Voinea şi Luduşan. Antrenor: Alexandru Pelici.
Gaz Metan Mediaş: Greab – Creţu, Muth (C), Abrudean, Stancu – Bic, Elton, Petre – Ignat, Buziuc şi Figliomeni. Antrenor: Ion Balaur.
Arbitri: Cristian Georgescu (Bucureşti) – central; Andrei Roman (Târgu Neamţ) şi Florin Cosma (Piatra Neamţ) – asistenţi.
Rezultatele etapei a VII-a
Unirea Tărlungeni – FC Brașov 2-2
Coman ’23 ’86 / Munteanu ’69, Puţanu ’92
Chindia Târgoviște – FC Caransebeș 3-0
Pătru ’33, Cherchez ’33, Mihai ’90
Universitatea Cluj – Olimpia Satu Mare 1-2
Greu ’47 / Heil ’4, Tătaru ’18
FC Bihor Oradea – Metalul Reșița 2-1
Ţoca ’61, Guemi ’77 / Şulea ’13
UTA B.D. Arad – FCM Baia Mare 1-1
Arnăutu ’21 / Botiş ’70
Șoimii Pâncota – CS Mioveni 1-0
Leucuţă ’16
Gaz Metan Mediaș – CSM Rm. Vâlcea 0-0
Clasamentul Seriei Vest după primele şapte etape: FCM Baia Mare 15p, Șoimii Pâncota 14p, Gaz Metan Mediaș 13p, CSM Râmnicu Vâlcea 12p, Chindia Târgoviște 11p, Olimpia Satu Mare 11p, UTA Bătrâna Doamnă 10p, FC Brașov 10p, FC Caransebeș 9p, CS Mioveni 8p, FC Bihor Oradea 7p, Universitatea Cluj 6p, Unirea Tărlungeni 5p și Metalul Reșița 1p.