
Filme pentru liceeni, în Râmnicu Vâlcea
• acestea vor rula la Biblioteca Județeană
În zilele de 12 și 13 noiembrie, proiectul internațional „Filme pentru liceeni” ajunge în Râmnicu Vâlcea. Proiectul, în fapt o platformă on-line de educație prin film, va include întâlniri cu invitați speciali și „discuții aprinse”, după cum anunță organizatorii – un grup de profesori. Producțiile cinematografice difuzate în cadrul primei ediții a proiectului sunt „Keep Rollin”, respectiv „Keeper”. Profesorii de liceu vor urmări, împreună cu elevii lor, la Biblioteca Județeană din Râmnicu Vâlcea, aceste două filme selectate în cadrul proiectului internațional „Filme pentru liceeni”. Fiecare proiecție va fi urmată de dezbateri pe marginea tematicii din film.