EPISCOPIA STREHAIEI. 350 de ani de la înființare (1672-2022)


Ca urmare a invitației Preasfințitului Nicodim – Episcopul Severinului și Strehaiei, trei istorici vâlceni – Eugen Petrescu, Florin Epure și Constantin Mănescu – vor participa luni, 31 octombrie 2022, din partea Centrului de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălașa” al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, la prima ediția a Simpozionului „Țara Severinului – Oameni. Fapte. Locuri”. Aceasta este o manifestare cultural-religioasă organizată la Centrul Cultural-Misionar „Sf. Ioan Gură de Aur” din Drobeta-Turnu Severin la 350 de ani de la înființarea Episcopiei Strehaiei (1672-2022).
Cu acest prilej, în cadru festiv, va fi lansată Colecția omagială „Primul Război Mondial și Marea Unire a Românilor”, 6 vol. (Editura Universitaria, Craiova, 2016-2022; coordonator: Eugen Petrescu). Vor rosti alocuțiuni: Eugen Petrescu, Florin Epure și Tudor Rățoi.