Doliu în primăria Costești: S-A STINS DIN VIAȚĂ Dumitru Martinescu


La 87 ani, fostul edil a fost martorul direct al Mineriadei din ianuarie 1999
Veste deosebit de tristă pentru comunitatea de sub Arnota în Săptămâna Mare: fostul primar Dumitru Martinescu a decedat în noaptea de luni spre marți. În vârstă de 87 ani, acesta a fost la finele săptămânii trecute în vizită la actualul primar.
„Parcă a avut o premoniție când mi-a zis: «Acum că te-ai apucat de restaurat Monumentul Eroilor și l-am văzut și eu curățat, pot să mor liniștit!» Sunt vorbe care mă vor urmări toată viața pentru că a fost un om extraordinar pentru localitate și pentru mine, personal. Dumnezeu să-l ierte!”, ne-a transmis Toma Peștereanu, actualul primar al comunei Costești.
Dumitru Martinescu a fost primarul comunei Costești la momentul celei de-a cincea mineriade, din ianuarie 1999.