Dolarul urcă la 4 lei


Cursul dolarului s-a aflat, în primele două şedinţe ale perioadei, sub pragul de 3,9 lei, iar la finalul ei a crescut spectaculos la 3,9835 lei, o medie mai ridicată, de 4,0137 lei fiind atinsă în 19 august.
La finalul perioadei cotaţiile din piaţa valutară au crescut până la 4,032 lei, mai sus cu peste 15 bani faţă de minimul de la începutul ei, evoluţie care a urmat parcursul dolarului faţă de euro. Euro s-a apreciat faţă de leu şi celelalte monede din regiune, evoluţie cauzată de ieşirile de capital speculativ, care se înmulţesc odată cu apropierea lunii decembrie, când va avea loc, în zilele de 15 şi 16, ultima şedinţă a Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane (FOMC) din 2015. Investitorii aşteaptă prima majorare a dobânzii din ultimii nouă ani. Reamintim, că începând cu finalul lui 2008 dobânda din SUA se află aproape de 0%.
După 14 şedinţe consecutive în care cursul a fluctuat într-un culoar mai mic de un ban şi s-a menţinut sub pragul de 4,42 lei, euro a urcat în 20 octombrie la 4,4250 lei, maximul de 4,4291 lei fiind atins peste două zile. La finalul perioadei, media a fost stabilită la 4,4259 lei, într-o şedinţă mult mai agitată decât cele precedente, în care tranzacţiile s-au realizat între 4,42 şi 4,4360 lei, iar închiderea s-a realizat la 4,4320 – 4,4350 lei. Pentru următoarea perioadă, analiştii anticipează deprecierea leului, evoluţie la care vor contribui atât factori interni cât şi externi.
Principalele probleme interne le reprezintă reducerea semnificativă a şanselor ca România să încheie un nou acord cu FMI iar ca premierul Victor Ponta să nu poată ţine sub control cheltuielile bugetare în anul electoral 2016. FMI nu a fost de acord cu deciziile Guvernului de reducere a taxelor şi majorare a salariilor pentru unii angajaţi publici cu 25%. Leul va fi protejat de politica monetară a BNR dar şi de faptul că Finanţele s-au împrumutat recent, pentru o scadenţă de 20 de ani, cu 750 milioane euro la o dobândă de 3,41%/an, respectiv cu 1,25 miliarde euro la o dobândă de 2,86% pe an pentru o scadenţă de 10 ani.
Media monedei elveţiene, care s-a tranzacţionat pe pieţele internaţionale între 1,076 şi 1,9 franci/euro, a crescut la finalul perioadei la 4,0933 lei, maxim al ultimelor două luni. Perechea euro/dolar a scăzut de la 1,1386 la 1,10997 dolari, nivel care se mai înregistra la începutul lui august. La finalul perioadei, pieţele americane au închis la 1,1016 dolari. Deprecierea euro a venit după declaraţiile lui Mario Draghi, preşedintele BCE, referitoare la posibilitatea ca prelungirii programului de relaxare cantitativă, care ar trebui să se încheie în septembrie 2016. Prin intermediul acestuia, BCE achiziţionează lunar obligaţiuni suverane sau ale companiilor din zona euro în valoare de 60 miliarde euro.
(aaliza cuprinde perioada 19 – 23 octombrie)

Radu GEORGESCU