Descinderi și percheziții într-un dosar de 13 milioane lei


Ieri, nu mai puțin de 34 de percheziţii au avut loc în cinci judeţe şi municipiul Bucureşti, poliţiştii din judeţul Argeş instrumentând un dosar greu de evaziune fiscală şi spălare de bani, 19 persoane fiind acuzate că au prejudiciat bugetul de stat cu 13.000.000 de lei. Judeţele în care au avut loc percheziţiile au fost Argeş, Vâlcea, Olt, Ilfov, Iaşi, precum şi municipiul Bucureşti. La acţiune, au luat parte şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie ale judeţelor Vâlcea, Olt, Iaşi şi din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, precum şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş: „Persoanele în cauză sunt bănuite că, în perioada 2009 – 2015, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat prin interpunerea în circuitul economic a unor societăţi comerciale de tip fantomă. Poliţiştii au pus în aplicare 34 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, pentru audieri. Prejudiciul cauzat bugetului de stat, estimat până în prezent, este de 13.000.000 de lei. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii” se arată într-un comunicat oficial.