Deputatul PSD Daniela Oteșanu, pledoarie pentru școlile profesionale


Săptămâna trecută, deputatul PSD, Daniela Oteșanu, membru în Comisia pentru muncă și protecție socială a adresat o întrebare ministrului Educației, Ligia Deca. Obiectul întrebării a ținut de modul cum este gestionat un segment foarte important din învățământul românesc, respectiv – școlile profesionale. Deputatul vâlcean consideră că această ramură este cea mai bună soluție pentru acoperirea deficitului de forță de muncă calificată și bine plătită. Iată cum suna interpelarea deputatului social democrat vâlcean: Stimată doamnă ministru, așa cum știți, România are mare nevoie de meseriași în condițiile în care tot mai multe companii se plâng că nu găsesc forță de muncă calificată, chiar dacă oferă și un nivel salarial superior nivelului de pregătire. De aceea consider că este nevoie de o strategie integrată cu autoritățile locale și antreprenorii din fiecare județ pentru a promova școlile profesionale în sistem dual în funcție de specificul activităților economice din fiecare zonă. Toată lumea iese în câștig, pe de o parte elevul va avea o diplomă, experiență și va fi plătit pe tot parcursul anilor de învățământ. Pe de altă parte, în comunitatea respectivă crește numărul de muncitori calificați, dar și nivelul de trai în județele din care provin elevii. În al treilea rând se reduc costurile susținerii tinerilor care au studii și calificări neadaptate cerințelor actuale și nu își găsesc un loc de muncă corespunzător. În al patrulea rând companiile locale își iau direct de pe plan local forța de muncă de care au nevoie. Vă rog să-mi comunicați dacă ați prevăzut o astfel de strategie și de implementare a unui set de acțiuni prin care să crească numărul acestor tipuri de unități de învățământ, pe lângă cele deja existente. La această întrebare deputatul PSD a solicitat un răspuns scris, pe care îl așteptăm să fie transmis tuturor celor care sunt interesați.