Deputatul Mazilu propune majorarea indemnizaţiilor pentru hrana pacienţilor din spitale


Prin intermediul unei interpelări transmisă ministrului Sănătăţii – Nicolae Bănicioiu, depu­tatul Dan Mazilu a pro­pus majorarea indemni­zaţiilor pentru hrana pacienţilor din spitale. Parlamentarul vâlcean a explicat că această indemnizaţie a rămas neactualizată din 2008. „Salut reformele pe care le-aţi implementat cu succes până în acest moment în sistemul medical, însă vreau să vă aduc la cunoştinţă că, ultima dată, indemnizaţia pentru hrana bolnavilor din spitale a fost modificată în 2008, prin H.G. 429. Dacă analizăm evoluţia preţurilor în ultimii 7 ani, creşterea TVA de la 19% la 24%, plus ratele anuale ale inflaţiei, precum şi deprecierea monedei naţionale în raport cu valutele de referinţă, rezultă o majorare de aproximativ 50% a costului oricărui produs”, i-a transmis Mazilu ministrului Sănătăţii.