Deputatul liberal Ovidiu Raeţchi susţine că Loteria bonurilor este un „fiasco” menit să acopere problemele ministrului Finanţelor


Deputatul liberal Ovidiu Raeţchi susţine că loteria bonurilor este un „fiasco” menit să acopere problemele ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici. Liberalul atrage atenţia asupra faptului că loteria bonurilor este un „eşec”, apreciind că, în curând, Fiscul le va cere câştigătorilor să aducă bani de acasă. „Ca aproape orice acţiune întreprinsă de Guvernul Victor Ponta, loteria bonurilor s-a transformat într-un eşec. Potrivit celor mai recente date, peste 6.000 de bonuri au fost deja depuse la administraţiile fiscale, fiind câştigătoare, în condiţiile în care ultima zi de depunere este 13 mai. Nu exclud ca, până atunci, Fiscul să le solicite, de fapt, câştigătorilor să aducă bani de acasă. E un efort birocratic uriaş, care nu aduce însă cetăţenilor beneficii reale”, spune Raeţchi. El remarcă faptul că angajaţii ANAF îşi pierd vremea în mod inutil în acest proces, arătând că potrivit regulamentului loteriei, inspectorii trebuie să meargă la magazinul care a emis bonul şi să confirme autenticitatea lui. Deputatul PNL critică faptul că în loc să depisteze prioritar marea evaziune fiscală, după ce ANAF a declarat război covrigăriilor, tarabelor şi buticurilor, inspectorii sunt trimişi să verifice bonuri de 6 de lei.
Ovidiu Raeţchi punctează că nu este exclus ca prin promovarea acestor idei, scopul ministrului Teodorovici să fie altul, respectiv acela de a distrage atenţia de la dezvăluirile din presă privind situaţia sa financiară şi juridică. „Ignorând criticile şi glumele care se fac pe seama loteriei bonurilor, ministrul Teodorovici vrea să organizeze şi o tombolă a bonurilor la legume şi fructe. Evident, o loterie a zarzavaturilor e un bun simbol al eficienţei cabinetului Ponta la trei ani de guvernare cu zero kilometri de autostradă. Probabil că prin lansarea unor astfel de idei creative, Eugen Teodorovici are alt obiectiv: acela de a distrage atenţia de la propriile probleme cu finanţele. Deşi dezvăluirile din presă continuă, ministrul Finanţelor nu a oferit lămuriri în chestiuni care îl vizează direct: încasează bani din chirii suspecte, face donaţii sub un nume fals şi trebuie să achite credite care cu greu pot fi acoperite din veniturile realizate potrivit declaraţiei sale de avere. După Darius Vâlcov avem un nou ministru de Finanţe care nu îşi va putea justifica veniturile în faţa Justiţiei?”, conchide deputatul liberal.