Conacul lui Maldăr a scăpat de flăcări, au ars doar 120 de panouri fotovoltaice


În seara zilei de 23 septembrie, pompierii militari vâlceni au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu izbucnit în zona Conacului lui Maldăr, în localitatea Măldărești. S-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentelor de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Drăgășani, Punctelor de Lucru Horezu și Bunești, cu 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD. Incendiul se manifestă la două anexe, în apropierea Conacului lui Maldăr. Eforturile susținute depuse de pompierii militari vâlceni au dus la localizarea incendiului, în limitele găsite. Au fost protejate/salvate Conacul lui Maldăr și  celelalte construcții din proximitate. Au ars, așadar, două anexe, una în suprafață de aproximativ 120 de mp și una de 200 de mp. Ambele anexe erau acoperite cu panouri fotovoltaice, aproximativ 120 de panouri.