
Centre comunitare româneşti în străinătate
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat o propunere legislativă pentru înfiinţarea centrelor comunitare româneşti în străinătate, iniţiativă ce aparţine parlamentarilor PNL. Potrivit unui comunicat al deputatului Aurelian Mihai, statul va trebui să ia măsuri astfel încât să asigure o bună coordonare a activităţilor românilor din afara graniţelor ţării la nivel de comunitate, dar şi coeziunea în cadrul acestora. Se prevede, în acest sens, înfiinţarea unor centre comunitare româneşti în fiecare stat în care sunt înregistraţi la misiunile diplomatice ale României cel puţin 5.000 de cetăţeni români.
Pentru înfiinţarea centrelor comunitare româneşti este necesar să fie adresate solicitări Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni din MAE, în baza semnăturilor a cel puţin o treime din cetăţenii români înregistraţi la misiunile diplomatice ale României din statul respectiv. De asemenea, calitatea unui membru al unui centru comunitar românesc se dobândeşte prin cerere adresată conducerii centrului comunitar, fiind condiţionată de înregistrarea prealabilă la misiunile diplomatice ale României din statul respectiv, potrivit iniţiativei adoptate.