Cad victime ca urmare a măgăriilor politice… ITM a amendat Spitalul Județean pentru neplata unei angajate
Ca urmare a unei sesizări, inspectorii muncii vâlceni au amendat Spitalul Județean de Urgență cu suma de 1.500 lei pentru neplata, timp de două luni, a unei angajate. Motivul? Femeia a acceptat să ocupe un post în Consiliul de Administrație al Spitalului, post refuzat, inițial, de alte două persoane pentru că, cică, s-ar pune rău cu fostul manager, Georgeta Săliște. Ca răzbunare, pentru că altfel nu înțelegem de ce, angajata Spitalului nu și-a mai primit salariul pe primele două luni din an. Conform legii, conducerea unității medicale are ca termen legal aproximativ 30 de zile pentru remedierea problemei. În caz contrar, amenzile sunt usturătoare, fiind de zeci, chiar sute de mii de lei. Ca urmare a contestării membrilor Consiliului de Administrație de către doi din cei trei candidați, concursul pentru ocuparea funcției de manager a fost amânat, așteptându-se un ordin din partea Ministerului Sănătății. Până unde s-a ajuns cu măgăriile politice! Cad victime persoane nevinovate…