Azi în Timișoara, mâine-n toată țara! Trei trofee muncite pentru dansatorii Suprem Dance Rm. Vâlcea
11 și 12 noiembrie, în Timișoara, au fost două zile de foc pentru dansatorii sportivi din țară. Cu o organizare impecabilă, s-a desfășurat competiția intitulată «WDSF Romanian International Dance Cup Timișoara», o competiție deja cu tradiție, la care au participat sute de dansatori din toată țara.
Chiar dacă vorbim despre o competiție desfășurată la aproape 400 de kilometri distanță de casă, Clubul Suprem Dance Râmnicu Vâlcea a răspuns și de această dată prezent și s-a deplasat în orașul de pe Bega cu două perechi: Albert Șovar și Dea Floriana Ciuca; respectiv Alexandru Tudoroiu și Patricia Florea. Inimoși, frumoși și cu o chimie în dans care rar îți este întâlnit să vezi, cele două perechi au „mângâiat ringul” și au stârnit ropote de aplauze din întreaga sală. Bucuria lor, a antrenorului, dar și a părinților a fost pe măsură când au observat că și arbitrii au decis, în unanimitate, că într-adevăr vâlcenii au fost printre cei mai buni dansatori de pe ring. Așa că au deliberat: la categoria Open Basic 6-11ani, Albert Șovar și Dea Floriana Ciuca au obținut locul II – la Open Standard și mențiune – la Open Latino.
La Clasa Hobby 6-11ani, Alexandru Tudoroiu și Patricia Florea au „închis tabela” cu un muncit și binemeritat loc I. Felicitări copiilor, antrenorului Bogdan Stîrcu, cel care, permanent, i-a îndrumat, corectat și „dojenit” (se pare că a avut efect) și, nu în ultimul rând, părinților, care au înțeles cu adevărat că cea mai bună investiție din lume rămâne cea în copiii lor.