„Avem condiții, așteptăm investitori privați”


• declară primarul Sorin Romcescu de la Slătioara
Având în vedere că localitatea Slătioara este bine dotată din punctul de vedere al infrastructurii, primarul Sorin Romcescu are speranțe în atragerea de investitori.
„Sper ca noul Guvern, prin măsurile economice pe care le va lua, să ofere o siguranță investitorilor, încât aceștia să poată dezvolta noi capacități de producție. Noi avem infrastructura bine pusă la punct, avem terenuri lotizate”, declară Romcescu. Edilul social-democrat își manifestă speranța că noul Guvern și noul Parlament vor oferi un cadru legislativ mai clar, care să ducă, cum s-a întâmplat până acum, la schimbarea permanentă de reguli. „Cel mai mult îmi doresc «să nu se mai schimbe regula în timpul jocului», să spunem așa… Adică și la proiectele europene, și la cele guverna­mentale să nu mai fim nevoiți, nici noi ca administrație, dar nici firmele private să schimbăm proiectele din mers. Trebuie să fie stabilitate, pentru că acesta este viitorul: atragerea de fonduri europene”, mai spune Sorim Romcescu.