Asfaltări pe mai multe drumuri din Budești


V-am informat, zilele trecute, că administrația din Budești are în vedere asfaltarea a 3,5 kilometri de drum comunal care face legătura între DJ 678 şi DN 67. Primarul Ionel Vlădulescu (foto) spune că, în plus, sunt deja semnate contractele de finanţare pentru încă trei drumuri: în satul Brânduşari, pe o lungime de 2 kilometri; reabilitarea unui drum din satul Barza – Popeşti; drumul din punctul „La Avrinte” din satul Linia.
„Mai avem începute, încă de anul trecut, două drumuri în satele Bârseşti, respectiv Budeşti, iar lucrările vor reîncepe în următoarea perioadă şi se vor finaliza în scurt timp. Aceste investiţii se vor realiza din bugetul local şi vor cuprinde şi amenajarea de rigole, podeţe şi punţi pietonale la fiecare gospodărie”, declară liberalul Vlădulescu.