
Administraţia comunei Budeşti are în vedere Extinderea Căminului cultural din satul Ruda
În urmă cu ceva vreme, administraţia din Budeşti a depus la Compania Naţională de Investiţii studiul de fezabilitate pentru reabilitarea şi extinderea Căminului cultural din satul Ruda. Documentaţia a fost aprobată, iar acum se aşteaptă ca autorităţile de la Bucureşti să organizeze licitaţia în urma căreia va fi atribuit contractul de execuţie a lucrărilor. „Sperăm ca, cel târziu în toamna acestui an, să înceapă execuţia lucrărilor, iar anul viitor să-l dăm în folosinţă. În câteva zile, va fi realizat şi proiectul tehnic, după care Compania Naţională de Investiţii trebuie să organizeze licitaţia. Valoarea estimată a investiţiei principale este de peste nouă miliarde de lei vechi. Nouă, pe plan local, ne revine responsabilitatea să facem împrejmuirea, o fosă septică, alimentarea cu apă şi scena în aer liber”, declară viceprimarul Ionel Vlădulescu de la Budeşti.