A fost asfaltat drumul spre Biserica Sf. Nicolae din Dăeşti


Primarul din comuna Dăeşti, George Popolan, a reuşit să bifeze alt punct din programul pe care şi l-a stabilit încă din urmă cu trei ani şi jumătate. Astfel, în data de 11 noiembrie a avut loc recepţia la terminarea lucrărilor pe drumul din satul Dăeşti, care duce către Biserica Sf. Nicolae. „Acest drum a fost asfaltat prin fonduri europene pe o lungime de 700 metri. Au mai fost realizate rigolele, dar şi podeţele care fac legătura cu gospodăriilor localnicilor. Valoarea investiţiei s-a ridicat 150 mii euro”, a declarat George Popolan.