Într-o dispută cu Finanţele Publice, primarul Iordache a salvat bunurile administraţiei locale
Spre sfârşitul acestei luni, în data de 23 ianuarie, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice programase licitaţie pentru executarea silită a bunurilor Primăriei Ocnele Mari. Era posibil ca administraţia locală să rămână fără două terenuri care aparţin unităţii administrativ teritoriale, un boldo-excavator, un autoturism şi un tractor cu remorcă, grapă şi lamă de zăpadă. S-a ajuns în această situaţie din cauza unei corecţii financiare la proiectul european de reabilitare a Şcolii Gimnaziale „Costea Marinoiu”, datorie pentru care administraţia locală are deja un proces în instanţă. „Ceea ce ar fi putut să se întâmple era ruşinos pentru un primar, chiar dacă noi, ca administraţie locală, nu avem nici o vină. Am reuşit să achităm datoria şi să salvăm bunurile Primăriei. Ne-au mai rămas şi ceva bani în buget pentru anul viitor. Vom vedea ce vom face… Procesul cu Finanţele este pe rol, cred că îl vom câştiga şi ne vom recupera banii”, a declarat primarul Petre Iordache.