500 de pensionari au găsit „salvarea” în împrumuturi
De la începutul lunii și până-n prezent, puțin peste 500 de persoane au trecut pe la ghișeele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnicu Vâlcea pentru a solicita un împrumut. Este singura opțiune, din punctul lor de vedere, de a față face față tuturor greutăților vieții. S-au acordat, în total, împrumuturi în sumă de 1.130.000 lei.
Potrivit datelor furnizate de către Grigore Răban (foto), președintele unității, s-au acordat: două împrumuturi a câte 200 lei, cinci de câte 300 lei, patru de câte 400 lei, opt de câte 500 lei. De asemenea, s-au mai înregistrat: 40 de împrumuturi pentru câte 1.000 lei, 54 pentru câte 2.000 lei, 54 pentru câte 3.000 lei, 20 a câte 4.000 lei, 13 a câte 5.000 lei, două de câte 6.000 lei și alte două pentru suma maximă acordată de CARP, adică 7.000 lei.
Au mai fost acordate: 27 de ajutoare pentru procurarea de ochelari, în valoare de 1.350 lei, un ajutor pentru tratament în stațiune și alte 27 de ajutoare moștenitorilor celor decedați, în sumă totală de 15.190 lei. S-au înscris 45 de noi-membri și s-au retras, părăsind județul, 10 persoane.