„2015 este un an pierdut. La finele anului apar ghidurile de finanțare”
• susține Alexandru Dediu, primar Păușești-Măglași
Suntem la jumătatea anului 2015 și încă nici urmă de ghidurile de finanțare, mult așteptate de către edilii vâlceni. Noi informații din această direcție vin chiar de la primarul comunei Păușești-Măglași, Alexandru Dediu. „Din punctul de vedere al demarării proiectelor, investițiilor și licitațiilor, 2015 este un an pierdut. Spun asta pentru că sunt mulți pași de parcurs. Specialiștii noștri lucrează la ele, urmează apoi să le trimită către Uniunea Europeană, sunt verificate, se mai găsesc deficiențe, trimise din nou…S-ar putea, din câte am auzit, să apară abia la sfârșitul anului, cu toate că se cam forțează nota. E mult de lucru și înțeleg pe de altă parte; nu e de joacă cu banii europeni. Nu vin așa ușor și sunt și bine urmăriți… Românul are o mică deficiență: încearcă să mai cotească…de-aia se acordă așa mare atenție”, a precizat conservatorul Dediu.
La nivelul județului, 30 de localități au depus proiecte pe măsura 322 pentru apă și canal, unele poate la fel, și au primit finanțare doar două. Restul, nu. De ce? Guvernul nu a mai avut bani. „Să nu ne închipuim că UE bagă bani la Ministerul Finanțelor, Guvern, iar noi ne servim. Nu e chiar așa. Documentele transmise sunt verificate de specialiști”, a mai adăugat Dediu.