2000 lei amendă pentru o tonă de fier vechi


În perioada 17 – 23 noiembrie a.c., poliţiştii Biroului Transporturi şi cei din cadrul posturilor subordonate au organizat şi executat  acţiuni  împreună cu jandarmi şi organe de control CFR din cadrul Regionalei Craiova. Este vorba de nouă controale pe linia pazei bunurilor, dar şi la centrele de colectare a fierului vechi, au fost verificate 65 de trenuri, staţii şi triaje, au fost legitimate 90 de persoane şi depistaţi 21 de călători frauduloşi. În timpul uneia dintre aceste acţiuni, a fost oprit pentru control un autovehicul, care transporta materiale neferoase. În urma verificării documentelor, s-a stabilit că existau diferenţe între cantităţile trecute în documentele de însoţire a mărfurilor, motiv pentru care s-a dispus confiscarea cantităţii de 989 kg materiale nefe­roase, în valoare de aproximativ 5000 de lei. Conducătorul auto de 39 de ani a fost sancţionat contravenţional cu 2000 lei amendă conform legii de 12/1990.

Dosar penal pentru tractorist moldovean
Miercuri, poliţiştii aflaţi în serviciul de patrulare pe raza comunei Suteşti, au depistat un conducător auto din comuna Casin, județul Bacău, în timp ce conducea pe D.C.57 de pe raza comunei Suteşti un tractor, iar în urma controlului efectuat s-a constatat faptul că, acesta deţinea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus. În cauză, s-a întocmit dosar penal.