1 aprilie, start introducerii canalizării în Galicea


Prioritatea primarului Ion Năfliu o reprezintă introducerea canalizării în Cremenari, Bratia Deal și până-n Bratia Vale. Potrivit declarației alesului local din comuna Galicea, investiția se face cu fonduri pe PNDL 2. A fost finalizată licitația, desemnată firma care se va ocupa de lucrările propriu-zise, urmând să fie deschis și șantierul Cel mai probabil, după cum susține edilul Ion Năfliu, lucrările vor demara pe data de 1 aprilie. Și nu e păcăleală!