Zece pentru cursurile de limba germană!


• vâlcenii se pot înscrie în mod gratuit

Vineri, în sala de seminarii a Centrului Europe Direct s-a desfășurat un nou curs de limba germană. Așa după cum ați aflat în alte rânduri din paginile cotidianului nostru, cursurile sunt organizate săptămânal, în mai multe sesiuni. De această dată a fost vorba despre cursul cu numărul zece. Aceasta este și nota pe care o acordăm voluntarilor Centrului Europe Direct, cei care susțin cursurile de limbi străine la sediul Bibliotecii Județene.
Spunem că acordăm nota zece pentru aceste cursuri raportându-ne, în principal, la utilitatea lor. Numărul mare al persoanelor interesate de a-și însuși tainele unei limbi străine spune totul despre valoarea acestor cursuri gratuite, cât și despre profesionalismul voluntarilor Centrului Europe Direct Vâlcea. Așa că nu putem să nu amintim și numele voluntarilor care au susținut cursul cu numărul zece de limba germană. Aceștia se numesc Roberta Preda și Mihai Andrei.