Vestea cea mare pentru iubitorii de bălăceală: SE DESCHIDE ȘTRANDUL din Ostroveni


Baza de agrement „Ştrand Ostroveni” din administrarea Primăriei Râmnicului se va deschide vineri, 27 mai 2022, pentru sezonul estival curent. Complexul îi aşteaptă pe vizitatori cu aceleaşi condiţii cunoscute din anii trecuți: două bazine cu apă dulce, două bazine cu apă sărată, grupuri sanitare curate, moderne şi spaţii elegante pentru comerţ şi alimentaţie publică.
Neschimbate au rămas şi tarifele de acces, respectiv 15 lei pentru adulţi şi 8 lei pentru copiii cu vârsta între 5 şi 14 ani, copiii sub 5 ani având accesul gratuit. De gratuitate la intrarea în ştrand beneficiază şi pensionarii din Râmnicu Vâlcea (prezentând cuponul de pensie şi actul de identitate), în fiecare zi de luni până joi. Programul de funcţionare al bazei de agrement din sudul municipiului este între orele 08.00 – 20.00 de marţi până duminică, iar lunea între orele 11.00 – 20.00.
La Ştrandul Ostroveni se poate ajunge inclusiv cu autobuzele ETA, cursele 5 (Dispecerat Nord – str. Depozitelor) şi 7 (Muzeul Satului Bujoreni – Parc Industrial Sud) având staţii de călători în zonă.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea