Veste extraordinară pentru sănătatea vâlceană: Spitalul de Urgență Vâlcea, acreditat să formeze medici rezidenți


Printr-un ordin de ministru, Spitalul Județean de Urgență Vâlcea se află, alături de alte 13 unități spitalicești, acreditat să formeze medici rezidenți in diferite specialități. Potrivit declarației managerului SJU Vâlcea, chirurgul Dan Ponoran, este o veste foarte bună, in condițiile in care tinerii vor fi formați și pe specialitățile unde unitatea medicală vâlceană este deficitară. Amintim numai secțiile Medicină internă, ATI (Anestezie și Terapie Intensivă), Imagistică…Astfel, anul 2020 demarează cu dreptul pentru sănătatea vâlceană, iar prin acreditarea Ministerului Sănătății sunt șanse mai mari ca tinerii medici să rămână pe mai departe la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea.