Varujan Vosganian revine la Biblioteca județeană


Joi, în prima zi a lunii noiembrie, iubitorii de cultură din județul nostru sunt invitați în Sala Mare a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea. De la ora 18.00, cunoscutul scriitor, om politic și economist Varujan Vosganian va fi prezent în citadela culturii din județul nostru pentru un dialog cu publicul despre cel mai nou volum pe care și-a pus semnătura, „Statuia comandorului”. Cartea a văzut lumina tiparului anul acesta, la Editura Polirom. Vor fi prezenți alături de autor scriitorii Traian Dobrinescu și prof. dr. Ion Predescu. Moderatorul întâlnirii va fi directorul bibliotecii județene, Remus Grigorescu.
Spunem despre această prezență a lui Varujan Vosganian că reprezintă o reîntâlnire cu publicul vâlcean iubitor de cultură deoarece cunoscutul scriitor a fost prezent și cu alte ocazii pe meleagurile vâlcene. Ultima dată, nu mai departe de 4 mai 2017, Varujan Vosganian a prezentat la Vâlcea cartea „Copiii Războiului”.