Vâlcencele caută victoria de final pe terenul ultimei clasate


Echipa de handbal feminin susţinută de Primăria Râmnicului încheie, duminică, cel de-al doilea sezon din scurta sa existenţă petrecută la nivelul Ligii Naţionale. Jucătoarele pregătite de antrenorii Dumitru Muşi şi Maria Duca au nevoie de un succes în ultima etapă pentru a fi sigure că vor încheia play-out-ul pe una dintre primele două poziţii şi vor scăpa astfel de orice emoţii în ceea ce priveşte salvarea de la retrogradare. Iar partida de la Târgu Mureş pare să fie ocazia ideală pentru ca HC Municipal să termine sezonul en-fanfare, cu un succes, devreme ce gruparea ardeleană se află pe ultimul loc al întrecerii, fără nicio victorie. Întâlnirea la care facem referire este programată duminică, cu începere de la ora 12.00, în cadrul etapei cu numărul zece (ultima) din play-out-ul Ligii Naţionale de handbal feminin.

Programul etapei a X-a

Mureşul Tg. Mureş – HCM Rm. Vâlcea
Unirea Slobozia – Neptun Constanţa
Cetate Deva – Universitatea Cluj

Posting....