Undă verde operatorilor economici pentru învățământul dual/profesional!


Până pe data de 17 noiembrie, operatorii economici își pot îndrepta pașii către sediul Inspectoratului Școlar Județean pentru a solicita școlarizarea pe mai multe domenii în învățământul dual sau profesional, pentru anul școlar 2018-2019.
Conducerea IȘJ Vâlcea, prin inspector școlar general, Andra Bică (foto), a pus la dispoziția tuturor ordinul ministrului Educației nr. 5360/16.10.2017, ordin publicat deja în Monitorul Oficial al României, ce prevede calendarul etapelor, cifra de școlarizare pentru anul școlar viitor, vizând învățământul dual și pe cel profesional.
La nivelul județului Vâlcea, sunt elevi ce parcurg cursurile învățământului dual, la Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului, unde sunt școlarizați, la cererea unui agent economic, în domeniul mecanic.