Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

20 august 2019

Un nou caz de malpraxis la Maternitatea din Râmnic?


Advertisements

O gravidă din comuna Orlești, Mădălina Ioana Bocnea, a născut, săptămâna trecută (pe 7 august), un băiețel de 3,800 kg care, din păcate, a decedat la câteva ore. Decesul a survenit la Maternitatea din Târgoviște, unde copilul fusese dus cu elicopterul SMURD.
Prezent la redacția cotidianului nostru, tatăl femeii, Vasile Bolovăneanu, a ținut să ne precizeze cum au stat lucrurile. Femeia, domiciliată în comuna Orlești, a solicitat miercuri, 7 august, ambulanța, prezentând dureri mari. „Sosită la Maternitatea din Râmnic, fetei mele i s-a spus să mai aștepte deoarece încă nu au sosit durerile mari, să nască. A fost preluată de dr. Brânzan, apoi de dr. Amza și uite așa s-a chinuit până vineri, când, la ora 6.00 dimineața, a solicitat implorând, să i se facă cezariană. De gardă era dr. Călbureanu, cu care a și născut. Băiețelul avea 3,800 kg, a plâns la naștere, a luat nota 9. Pe la ora 12.00 însă mi s-a spus că starea sa de sănătate nu e deloc bună, că nu poate respira cum trebuie. S-a solicitat elicopterul SMURD, care nu a putut ajunge mai devreme de ora 18.00. Copilul a fost dus la Târgoviște, iar medicii au declarat că e-n stare gravă. Dimineața a decedat. Ni s-a spus ba că avea lichid amniotic in plămâni, ba că nu știu ce bacterie…Nu înțelegem cum de s-a ajuns aici în condițiile în care nu a avut o sarcină cu risc; a fost monitorizată permanent de dr. Mahmut din Drăgășani și sarcina era bună. Ni se spun acum numai verzi și uscate”, a declarat tatăl Mădălinei Bocnea, Vasile Bolovăneanu.
Oamenii s-au dus și au depus plângere la Colegiul Medicilor Vâlcea, la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, dar și la Parchet.

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Headlines