Ultima oră: POMPIERII sting flăcările de la două barăci. Secretarul comunei a dat alarma!


Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Vâlcea au anunțat că astăzi, 10 august, după ora 15.00, într-o localitate din sudul județului nostru s-a dat alarma! Două barăci au luat foc, iar pompierii sunt chemați să intervină de urgență.
„Pompierii militari din cadrul ISU «General Magheru» al județului Vâlcea au fost solicitați să intervină în sprijin pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și a unor barăci în comuna Șușani. Apelul a fost făcut de secretarul primăriei din localitate. SVSU Șușani se deplasează cu două UTV-uri de stingere a incendiilor cu motopompă și bazine de apă”, se arată în comunicatul transmis de ISU Vâlcea.