Tigrul platanului, „atacat” noaptea, prin surprindere, de angajații Piețe Prest


Pieţe Prest Râmnicu Vâlcea a desfăşurat, în noaptea de duminică spre luni o acţiune de dezinsecţie în părculeţul din spatele zonei Cati şi Sile – PT 41 prin pulverizarea de substanţă împotriva insectei „tigrul platanului”. Această insectă era foarte prezentă în zona amintită şi, prin urmare, deranjantă pentru locuitorii din vecinătate. Substanţa a fost pulverizată de către angajaţii departamentului de specialitate din cadrul Pieţe Prest cu ajutorul nacelei, operaţiunea durând peste trei ore. În cursul zilei de luni, 24 august, s-a intervenit pentru curăţirea echipamentelor de la locul de joacă. Zona va fi supravegheată, iar în cazul reapariţiei acestor insecte se va interveni spre finele săptămânii. Pieţe Prest monitorizează mai multe zone din municipiu în care s-a făcut simţită prezenţa excesivă a unor insecte, cea mai recentă acţiune de acest fel desfăşurându-se la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni, împotriva fluturelui (sau omizii păroase) a stejarului.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea