Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

25 octombrie 2020

neamu

Șeful SML Vâlcea, dr. Neamu, s-a înscris la ALDE

Printr-un scurt comentariu pe o rețea de socializare, copreședintele ALDE Vâlcea, Dumitru Lovin, a ținut să anunțe că medicul Ion Neamu, directorul Serviciului de Medicină Legală pe județ, s-a alăturat echipei politice. „Iată că apelul meu către oamenii de valoare care vor să facă ceva pentru judeţul Vâlcea nu a rămas fără urmări. Sunt onorat

42 de vâlceni și-au pus capăt zilelor în 2015

Peste 1.000 de cazuri de agresiuni au ajuns, anul trecut, în atenția medicilor legiști vâlceni, 31 dintre acestea reprezentând leziuni traumatice. Potrivit datelor furnizate de către dr. Ion Neamu, șeful Serviciului de Medicină Legală Vâlcea, s-au realizat 317 autopsii, 160 dintre acestea reprezentând morți violente, iar restul de 157 – morți neviolente. Din păcate, s-au

200 de vâlceni au avut nevoie de expertiză psihiatrică

• în dosare penale sau civile, la medicii legiști s-au prezentat atât adulți, cât și minori Anul trecut, la cabinetul Serviciului de Medicină Legală Vâlcea s-au prezentat 226 de persoane care au avut nevoie de expertize psihiatrice. 143 de vâlceni, din care 83 adulți și 60 de minori, erau implicați în dosare cu cauze penale,

11 crime au zguduit Vâlcea

• raportul sumbru este pe 2015 și aparține Medicinii Legale Medicii legiști vâlceni au făcut bilanțul activității pe anul trecut, iar cifrele sunt îngrijorătoare. Potrivit datelor furnizate de către dr. Ion Neamu, șeful Serviciului de Medicină Legală Vâlcea, au fost înregistrate 11 omucideri, fiind vorba despre persoane de la 21 ani și până la 80

42 de vâlceni și-au pus capăt zilelor în 2015

Peste 1.000 de cazuri de agresiuni au ajuns, anul trecut, în atenția medicilor legiști vâlceni, 31 dintre acestea reprezentând leziuni traumatice. Potrivit datelor furnizate de către dr. Ion Neamu, șeful Serviciului de Medicină Legală Vâlcea, s-au realizat 317 autopsii, 160 dintre acestea reprezentând morți violente, iar restul de 157 – morți neviolente. Din păcate, s-au

„Bărbatul din Golești a murit din cauza afecțiunilor cardiace”

• susține dr. Ion Neamu, șeful Medicii Legale Vâlcea, referindu-se la bărbatul găsit decedat, înghețat, pe o stradă din Golești Publicitate Astăzi, dr. Ion Neamu, șeful Serviciului de Medicină legală Vâlcea, a efectuat necropsia în cazul bărbatului de 54 de ani, din Golești, găsit fără suflare pe marginea unui drum din localitate. Inițial, atât polițiștii,