Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

5 aprilie 2020

MEDII

Trei medii de 10 în Vâlcea, la Bacalaureat

Cum speranța moare ultima, așa a fost și cazul conducerii Inspectoratului Școlar Vâlcea, prin Andra Bică, care a sperat ca după corectarea contestațiilor să avem și noi, la nivel de județ, medii de 10. Și așa a și fost. După rezolvarea contestațiilor, Vâlcea are trei absolvenți de liceu cu medii de 10: Ana Maria Gabriela

9.96 – cea mai mare medie la Bac în Vâlcea

Ieri, în jurul prânzului, s-au afișat rezultatele la Bacalaureat, cele înainte de înregistrarea contestațiilor. La nivel de județ, nu s-a înregistrat nicio medie de 10. Cea mai mare medie a fost cea a unei eleve de la Liceul „Constantin Brâncoveanu” Horezu – Ștefania-Gabriela Dina, care a obținut media 9.96. Au urmat trei elevi cu media

Topul liceelor în funcție de mediile de admitere

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, reprezentată de către Andra Bică, a întocmit un top la nivel județean al liceelor în funcție de mediile de admitere. Astfel, locul I este ocupat de către Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea, unde, la Științele Naturii – bilingv ultima medie de intrare a fost 9.22, urmat de

Doi vâlceni cu medii de 10 la Bacalaureat

S-au afișat rezultatele la Bacalaureat (înaintea contestațiilor), iar doi absolvenți de clasa a XII-a din Vâlcea au obținut medii de 10. Este vorba despre Antonia Sebastian Dumitrașcu, de la CNI „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea și Ionela-Cristina Enache, de la CN „Gib Mihăescu” Drăgășani. Ambii elevi au terminat profilul Științele Naturii. Mai trebuie spus că urmează

Doi vâlceni cu medii de 10 la Bacalaureat

S-au afișat rezultatele la Bacalaureat (înaintea contestațiilor), iar doi absolvenți de clasa a XII-a din Vâlcea au obținut medii de 10. Este vorba despre Antonia Sebastian Dumitrașcu, de la CNI „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea și Ionela-Cristina Enache, de la CN „Gib Mihăescu” Drăgășani. Ambii elevi au terminat profilul Științele Naturii. Urmează corectarea contestațiilor și afișarea