Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

18 septembrie 2020

judecători vâlceni

Magistrații Tribunalului Vâlcea au anunțat data la care vor suspenda protestul

Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Tribunalului Vâlcea au făcut cunoscută hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul acestei instanțe cu privire la situația protestului magistraților. Astfel, s-a comunicat faptul că Adunarea Generală a decis suspendarea protestului magistraților „până la adoptarea de către Curtea Constituțională a unei hotărâri cu privire la abrogarea legii care

Judecătorii de la Tribunalul Vâlcea protestează 15 minute în fiecare zi

Prin intermediul unui comunicat de presă dat publicității luni, 6 ianuarie 2020 (ora 11.25), reprezentanții Autorității Judecătorești a Tribunalului Vâlcea au anunțat că, începând chiar cu prima zi a acestei săptămâni, a fost modificată forma în care magistrații au început să protesteze încă din luna decembrie a anului trecut. Astfel, în urma desfășurării ședinței Adunării