Sute de școli fără pază


Avem peste 450 de unități școlare la nivel de județ și doar cinci beneficiază de pază umană, în timp ce 180 au sisteme video de supraveghere. Celelalte școli încă nu au niciun fel de pază, conform unui raport înaintat prefectului de Vâlcea, Florian Marin, de către conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea. Scuza găsită de directorii unităților de învățământ, dar și de autoritățile locale este aceeași: nu sunt bani. Din păcate, prea puțini sunt cei care se gândesc și la riscurile la care-i expun pe elevi, cadre didactice, știindu-se că, de-a lungul timpului, s-au înregistrat tot felul de incidente violente.

Cine ar trebui să asigure paza?

Conform legii, paza trebuie asigurată din bugetul unității de învățământ, după cum susține Andra Bică, inspector școlar general. Cele mai multe probleme se întâlnesc la școlile din mediul rural. Din păcate, pentru o pază eficientă, ar fi nevoie de cinci persoane pe fiecare unitate „corigentă” la această materie, ori, la un simplu calcul, am avea nevoie de sute de angajați.