Situația e clară: Radi merge-n echipă cu Dediu la Primăria Păușești-Măglași


Dacă, zilele trecute, viceprimarul comunei Păușești-Măglași, Marcel Radi (foto stânga), nu era decis dacă va trece, în vară, la liberali, acum lucrurile s-au limpezit. Marcel Radi va face pasul în vară și va merge-n echipă cu actualul edil al comunei, Alexandru Dediu (foto dreapta). Acesta din urmă a fost prezent la o conferință de presă a liberalilor, anunțând de pe acum intenția sa de a merge în bătălia pentru fotoliul de primar al comunei Păușești-Măglași ca membru al PNL. Marcel Radi care reprezintă conservatorii va face același pas. Echipa rămâne echipă!