Şi în acest an, Romanii se întorc pe Calea lui Traian


• după succesul „colonizării” din 2015, invadatorii latini îşi fac iarăşi tabără la Muzeul de Artă
Proiectul de reconstituire istorică „Reîntoarcerea legionarilor romani pe Calea lui Traian” se va desfăşura şi în 2016, pe data de 27 mai, tot la Muzeul de Artă Casa Simian, la fel ca anul trecut dar se va intitula „Legionari romani la porţile Buridavei”.
Trupa de reenactori Veteres Milites, filiala Sibiu a asociaţiei Terra Dacica Aeterna, vă va da posibilitatea de a asista la prezentarea echipamentelor militare utilizate de către luptătorii romani şi daci, de a vedea tehnici de prelucrare şi confecţionare a obiectelor antice în cadrul atelierelor de arheologie experimentală şi de a lua parte la reconstituirea unor scene de luptă între războinicii daci şi romani.
Trupa de reenactment Veteres Milites din Sibiu este formată din studenţi şi absolvenţi ai Departamentului de Istorie şi Patrimoniu din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Membrii Terra Dacica Aeterna filiala Sibiu sunt adevăraţi profesionişti, de cele mai multe ori arheologi şi istorici specializaţi pe perioada Antichităţii, iar echipamentele, strategiile de luptă şi replicile artefactelor utilizate sunt identice cu ceea ce foloseau dacii şi romanii de acum 2000 de ani. Publicul care se va înscrie în acest proiect desfăşurat de Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea, cu ajutorul celor de la Veteres Milites, va putea face o adevărată călătorie în timp, ca şi cum dacii şi romanii s-ar fi coborât de pe Columnă. La final, va avea loc o defilare pe Calea lui Traian.
Tabăra dacilor îi va reprezenta pe buridavensii de la Buridava Dacică din Ocnele Mari, iar romanii vor fi soldaţi ai Legio V Macedonica, în drumul lor de la Buridava Romană de la Stolniceni spre Sarmizegetusa lui Decebal.
Din punct de vedere istoric şi arheologic, la Buridava Dacică a fost atestată o davă, un centru politico-militar al dacilor buridavensi, a cărei existenţă încetează în preajma primului război daco-roman, iar la Stolniceni, începând cu anul 103, funcţiona castrul roman Buridava (romană…pentru arheologi), ai cărei soldaţi, din diferite cohorte atestate de cărămizi ştampilate, vor lua parte la cel de-al doilea război daco-roman iar din acest castru şi aşezarea civilă, mai târziu, se va dezvolta Râmnicul de astăzi.
Pentru a cunoaşte mai bine acest tip de activităţi vizitaţi site-ul terradacica.ro şi paginile de Facebook: Veteres Milites sau Terra Dacica Aeterna.
Pentru înscrieri, persoanele de contact sunt: arheolog dr. Tuţulescu Ion, 0747.062.302, arheolog drd. Terteci Carol, 0741.563.267
Tarif: 5 lei/participant.