„Școala de joacă” a adus, încă o dată, fericire în familiile nevoiașe


• reprezentanții a 10 ONG-uri și oameni de bine au luat la pas județul, aducând un strop de fericire celor nevoiași
• încă o dată, proiectul asociativ și-a dovedit utilitatea
Peste 300 de pachete cu alimente și alte lucruri necesare traiului de zi cu zi au fost oferite de către 10 ONG-uri vâlcene și oameni de bine din județ, în baza proiectului asociativ „Școala de joacă”. Pachetele au ajuns la copii din grădinițe, dar și la oameni bolnavi, singuri, aflați chiar la limita subzistenței. Săptămâna trecută, reprezentanții Asociației „Prietenii Spitalului Vâlcean”, alături de ceilalți colaboratori, au ajuns la unitățile preșcolare din Câinenii Mari, Greblești, Câinenii Mici și Ciunget. Aproape 100 de copii din patru grădinițe au primit pachete. Au fost vizitate și două familii cu copii, oameni nevoiași, bolnavi, în vârstă. Vizita din Câineni a făcut ca reprezentanții ONG-urilor să-l cunoască și pe cel mai vârstnic cetățean al comunei, Constantin Herțoiu. Tot zilele trecute, oamenii de bine, implicați în „Școala de joacă”, au vizita comunitățile din Roești, unde au fost oferite 70 de pachete copiilor și vârstnicilor, Popești și Mihăești.
Reamintim cititorilor că „Școala de joacă” este un poriect asociativ, care, inițial, s-a derulat în această vară. A fost reluat cu ocazia sărbătorilor, pentru ajutorarea preșcolarilor proveniți din familii nevoiașe și a bătrânilor cu probleme.