„Să transmitem, acum, DN7D la CJ? Cea mai mare catastrofă”


• susține Ion Sandu, primarul comunei Perișani

Pe data de 24 februarie, va avea loc o dezbatere legată de situația DN7D, eveni­ment la care vor lua parte și specialiștii din cadrul CNADNR. În urmă cu aproximativ trei săptămâni, primarul Ion Sandu (foto), din Perișani, a fost vizitat de directorul pe investiții din cadrul CNADNR, Alin Goga.
„Am vorbit despre situația DN7D, de faptul că documentele sunt în execuție și că este nevoie, de la CJ, de autorizație de construcție, acel aviz urbanistic. Oricum, ca specialist, directorul a ținut să precizeze că nu vede o finalitate a drumului mai repede de cinci ani. Mai mult, s-a pus în discuție retransmiterea drumului către CJ. De ce? Se pare că CNADNR nu dispune de banii necesari investiției. Cât despre preluarea de către CJ a DN7D, acum, ar fi o catastrofă. Transmiterea trebuia făcută în 2015, iar drumul putea fi inclus în portofoliul proiectelor pe 2014-2020, alături de alte trei drumuri județene, finanțate de CJ”, a precizat Ion Sandu, edilul comunei Perișani.
Pentru anul acesta, autoritățile locale din Perișani și-au propus continuarea asfaltării drumurilor sătești, proiect ce va fi depus luna viitoare. Liberalul Sandu speră ca până la finele anului să vină și finanțarea. De asemenea, vor mai fi modernizate și două drumuri forestiere: unul care face legătura Perișaniului cu Berislăvești și altul care duce la o stână. În plus, se vrea și finalizarea sediului Primăriei.