Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, chestionată de senatorul Romulus Bulacu


Săptămâna trecută, prin intermediul unei interpelări adresată ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, senatorul PNL Vâlcea Romulus Bulacu, a readus în actualitate problema ratei scăzute de atragere a fondurilor europene pe care o înregistrează țara noastră. Obiectul întrebării parlamentarului vâlcean vizează «Motivele neparticipării României la Proiectul-Pilot organizat de Comisia Europeană”.
În rândurile de mai jos, redăm integral textul interpelării la care facem referire:
„O treime din fondurile europene pierdute în toată Europa îi aparţin României. În momentul în care preşedintele României Klaus Iohannis a atras atenţia public că, deşi suntem la jumătatea exerciţiului financiar, ţara noastră a atras puţin peste 15% din fondurile europene ce i se cuvin, coaliţia de guvernare s-a grăbit să contrazică aceste lucruri.
Azi, din presa de specialitate, aflăm că România nu face parte dintr-un proiect pilot al Comisiei Europene care vizează consolidarea guvernanţei şi a capacităţii administrative de a gestiona fonduri europene, şi aceasta nu pentru că nu i s-a permis sau n-a fost invitată. Se pare că România nu şi-a exprimat interesul de a participa.
Comisia Europeană a publicat, la data de 9 februarie 2018, un anunţ care conţinea solicitarea adresată autorităţilor naţionale de a-şi exprima eventualul interes pentru îmbunătăţirea capacităţii lor administrative în materie prin includerea unuia dintre programele naţionale în proiectul-pilot. Termenul limită de transmitere al aplicaţiilor a fost 9 aprilie. România nu şi-a exprimat interesul de a trimite o solicitare.
Astfel, Comisia Europeană a selectat cinci autorități naționale sau regionale, din Grecia, Spania, Polonia, Bulgaria și Croația, care să facă parte dintr-un proiect-pilot care vizează consolidarea guvernanței și a capacității administrative de a gestiona fonduri europene.
Pe cale de consecinţă, doamnă ministru, cu autoritatea de care dispuneţi şi având în vedere incapacitatea dovedită a României de a atrage fondurile cuvenite, vă rog să-mi comunicaţi care au fost motivele pentru care ţara noastră nu s-a înscris în acest proiect-pilot şi cum justificaţi pierderea unei astfel de oportunităţi care avea menirea de a debloca potenţialul investiţiilor publice în termeni de creştere şi locuri de muncă?
Vă mulțumesc. Solicit răspuns scris!”
Biroul de Presă