Romii au rănit un polițist. Întâmplarea a fost surprinsă de camerele video


• conflictul s-a petrecut pe una dintre cele mai importante străzi ale Râmnicului
Astăzi, în jurul prânzului, polițiștii din Râmnicu Vâlcea au fost chemați să intervină pentru rezolvarea unei complicate chestiuni. Din câte se pare, pe strada Știrbei Vodă, un grup de romi întinsese masa chiar pe trotuar. Totul spre evidenta incomodare și stânjenire a trecătorilor. Numai că intervenția oamenilor legii nu s-a dovedit tocmai simplă. Când au încercat să-i convingă pe romi să-și strângă oalele și ulcelele din mijlocul trotuarului, polițiștii au fost întâmpinați cu mare ostilitate. Iar ceea ce părea un conflict relativ banal a degenerat, unul dintre polițiști fiind chiar rănit de numeroșii membri ai grupului de romi. Polițistul rănit a ajuns la spital, ia romii au fost în cele din urmă îndepărtați din locul cu pricina.

Conflictul a continuat!

Culmea e că și după acest moment conflictul a continuat, numai că el s-a mutat la spitalul județean. Mai mulți romi s-au prezentat la urgențe, pretinzând că ar fi fost bătuți de polițiști. Nu știm deocamdată dacă este așa sau nu. Cert rămâne faptul că imaginile de la incidentul de pe Știrbei Vodă și întreaga desfășurare a conflictului au fost înregistrate de neobositele camere de supraveghere ale poliției locale.