Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

28 septembrie 2020

ROADPOL – Acțiuni ale polițiilor rutiere din Europa pentru prevenirea nerespectării regimului legal de viteză


În perioada 10-16 august, polițiștii rutieri vâlceni au acționat pe drumurile publice din județ pentru prevenirea evenimentelor rutiere ce s-ar putea produce pe fondul vitezei excesive sau neadaptate la condițiile de drum. Acțiunea a fost coordonată de către Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și se înscrie în Planul de operațiuni al Forțelor Europene ale Poliției Rutiere (ROADPOL).
Controalele polițiștilor au vizat respectarea regimului legal de viteză și reducerea numărului accidentelor rutiere înregistrare pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum și a celei excesive, precum și consecințele acestora. În urma acțiunii desfășurate polițiștii rutieri vâlceni au verificat peste 700 de autovehicule fiind constatate cu aparatele cine mometre fixe și cele portabile TruCam 361 de abateri la regimul rutier, respectiv nerespectarea vitezei legale. De asemenea, au fost reținute 56 de permise de conducere pentru depășirea limitei legale de viteză.
Viteza, sub toate formele sale, constituie principala cauză de producere a evenimentelor rutiere cu urmări grave. Poliţiștii vă recomandă să adaptați viteza la condițiile de drum şi de trafic, să măriţi atenţia pe toată durata deplasării şi să respectaţi regulile de circulaţie, pentru siguranța dumneavoastră, a celor dragi și a celorlalți participanți la trafic!
• Compartimentul de Relații Publice al IPJ Vâlcea

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Comunicate