Renga, posibil să dea în judecată Guvernul


Prefectul județului, Radu Renga, a fost nemulțumit de modul cum a aflat de destituirea sa și se gândește să dea în judecată Guvernul. Renga a aflat de faptul că nu va mai fi prefect de la o cunoștință, nicidecum de la un oficial al Guvernului, așa cum era elegant și corect. Și asta s-a întâmplat imediat după ședința de Guvern de miercuri, adică pe la ora 13.30. Mai mult, anumite surse ne-au declarat că Radu Renga, în ceea ce privește mobilitatea sa, ar fi avut o perioadă de 14 luni, adică până pe 14 aprilie a.c.
Prefectul Radu Renga (n.r. este prefect până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei) nu contestă demiterea sa, lucru de care era conștient odată cu schimbarea Guvernului, ci modul în care s-a făcut schimbarea, dar și așa-zisele greșeli făcute de către Guvern privind principiul mobilității.