Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

25 septembrie 2020

Prof.dr.univ. Ioan Ștefănescu și dr.chimist Elena David, felicitați de prefect


Astăzi, prefectul județului, Florian Marin (foto mijloc), a organizat un eveniment dedicat prof.univ.dr. Ioan Ștefănescu (foto dreapta), directorul Institutului Național de Criogenie și Separarea Izotopilor și dr. chimist Elena David (foto stânga), cercetător în cadrul aceluiași institut, care au obținut marele premiu al Salonului INNOVA desfășurat la Barcelona, anul acesta. Reprezentantul Guvernului în teritoriu, alături de subprefectul Aurora Gherghina, le-a oferit celor doi cercetători ce fac cinste județului și nu numai câte o plachetă onorifică, în semn de apreciere a muncii lor, câte un buchet de flori și câte un tablou purtând semnătura marilor artiști plastici vâlceni, Gheorghe Dican și Tina Popa. Și primarul comunei Prundeni, Ion Horia Horăscu, a contribuit la frumosul gest al prefectului cu câte un cadou simbolic. Prof.univ.dr. Ioan Ștefănescu și dr.chimist Elena David au fost încântați de atenția oferită de către autoritățile județe.


„Datorită importanței acordate, față de ceea ce a făcut Bucureștiul, sunteți net superiori. Când am primit marele premiu, era un alt ministru al cercetării și n-am primit nici măcar un telefon. Abia am fost felicitați. Lucrurile, însă, s-au schimbat și, probabil, săptămâna viitoare vom fi vizitați de actualul ministru. Vă asigur că vom continua dezvoltarea zonei de cercetare. Cu trecerea anilor, am câștigat o existență sigură, trainică, lăsăm un institut puternic, ceea ce înseamnă existența eșantionului 2, 3 pentru a duce mai departe invențiile, să ducă la o și mai mare dezvoltare a cercetării românești,” a declarat prof.univ.dr. Ioan Ștefănescu.
La rândul său, dr.chimist Elena David le-a mulțumit autorităților județene pentru atenția acordată, precizând că, atâta timp cât ai simțul răspunderii față de cercetare, față de institut, atâta tmp cât te zbați, poți să aduci fonduri și poți avea satisfația că nu ai muncit degeaba.

Etichete: , ,

Alte articole de la Actualitate