Prima ședință de Colegiu prefectural cu doi prefecți


În ședința Colegiului prefectural din această dimineață, viitorul prefect de Vâlcea, Florian Marin (foto, dreapta), a fost invitatul actualului reprezentant al Guvernului în teritoriu, Radu Renga (foto, în centrul imaginii). Alături le-a stat subprefectul Aurora Gherghina (foto, stânga). Spunem viitor prefect deoarece, așa cum am mai amintit, Florian Marin își va intra oficial în drepturi abia după publicarea ordinului de Guvern privind numirea sa în Monitorul Oficial. Se zvonește că ordinul va fi publicat după 13 aprilie, atunci când se încheie perioada de mobilitate a prefectului Radu Renga.
Până una, alta, la finalul ședinței, Florian Marin a dat asigurări că anumite proiecte concepute și desfășurate în mandatul lui Renga, proiecte care au dus la rezultate, vor continua. Ne referim aici inclusiv la proiectul „de suflet” al prefectului Renga, cel privind înființarea și desfășurarea Grupului de Intervenție Rapidă. Radu Renga a ținut să mulțumească tuturor directorilor, colaboratorilor, în timp ce Florian Marin s-a abținut de la orice comentariu, urmând să facă declarații doar după numirea sa oficială în funcția de prefect.