Prefectul Renga, vizitat de irlandezul Peter Hurley


Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Radu Renga (foto, stânga), a început săptămâna cu o întâlnire deosebită. Prefectul a fost vizitat de către Peter Hurley (foto, dreapta), un cetățean irlandez pasionat de România. Întrevederea a avut loc în contextul unei conferințe susținută de acesta la Râmnicu Vâlcea cu elevi, dar și cu publicul larg, sub titlul „Șapte ani în căutarea FOCULUI VIU. O experiență irlandeză în promovarea patrimoniului României”.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a arătat încântat de prezența în județul Vâlcea a unei asemenea persoane pasionate de cultura și civilizația țării noastre precum irlandez Peter Hurley. Scurta întrevedere a reprezentat un prilej pentru prefectul Radu Renga de a afla personal motivul pentru care Peter Hurley a devenit atât de atras de România. Peter Hurley s-a născut în oraşul Dublin (Irlanda), în anul 1968. Acesta s-a stabilit în România, în anul 1994, la vârsta de 26 de ani. Vizita efectuată în Maramureş, în anul 2003, i-a schimbat complet viaţa. L-au impresionat obiceiurile și a hotărât să se dedice promovării valorilor româneşti.